aio_fsync - sincronizare asincronă a fișierelor
Biblioteca de timp real (librt, -lrt)
#include <aio.h>
int aio_fsync(int op, struct aiocb *aiocbp);
Funcția aio_fsync() efectuează o sincronizare a tuturor operațiunilor de In/Ieș asincrone restante asociate cu aiocbp->aio_fildes. (A se vedea aio(7)EN pentru o descriere a structurii aiocb.)
Mai precis, dacă op este O_SYNC, atunci toate operațiile de intrare/ieșire aflate în coadă vor fi finalizate ca și cum ar fi fost apelate de fsync(2)EN, iar dacă op este O_DSYNC, acest apel este analogul asincron al lui fdatasync(2)EN.
Rețineți că aceasta este doar o cerere; nu așteaptă finalizarea In/Ieș.
În afară de aio_fildes, singurul câmp din structura indicată de aiocbp care este utilizat de acest apel este câmpul aio_sigevent (o structură sigevent, descrisă în sigevent(7)EN), care indică tipul dorit de notificare asincronă la finalizare. Toate celelalte câmpuri sunt ignorate.
În caz de succes (cererea de sincronizare a fost pusă în coadă cu succes), această funcție returnează 0. În caz de eroare, se returnează -1, iar errno este configurată pentru a indica eroarea.
- EAGAIN
- Resurse insuficiente.
- EBADF
- aio_fildes nu este un descriptor de fișier valid deschis pentru scriere.
- EINVAL
- In/Ieș sincronizată nu este acceptată pentru acest fișier sau op nu este O_SYNC sau O_DSYNC.
- ENOSYS
- aio_fsync() nu este implementată.
Funcția aio_fsync() este disponibilă începând cu glibc 2.1.
Pentru o explicație a termenilor folosiți în această secțiune, a se vedea attributes(7)EN.
| Interfață | Atribut | Valoare |
| aio_fsync() | Siguranța firelor | MT-Safe |
POSIX.1-2001, POSIX.1-2008.
Traducerea în limba română a acestui manual a fost creată de Remus-Gabriel Chelu <remusgabriel.chelu@disroot.org>
Această traducere este documentație gratuită; citiți Licența publică generală GNU Versiunea 3 sau o versiune ulterioară cu privire la condiții privind drepturile de autor. NU se asumă Nicio RESPONSABILITATE.
Dacă găsiți erori în traducerea acestui manual, vă rugăm să trimiteți un e-mail la translation-team-ro@lists.sourceforge.net.